Zilele trecute am avut numeroase discutii despre situatii in care lucrurile nu se misca, joburile ideale nu apar, angajatorii nu raspund la aplicatii, nu mai trimit oferte, sau lucrurile se schimba in ultimul moment. Una dintre ele insa m-a frapat prin efectul pe care l-a avut o asemenea perioada de cautari asupra unei persoane pozitive, optimiste, luptatoare, care a inceput insa sa se chestioneze pe sine mai mult decat este sanatos.

Citeam zilele trecute un articol care mi-a placut foarte mult, al lui Adrian Ciubotaru, care spunea ca exista o frecventa unde nu putem truca ceea ce suntem. Si ca in ciuda aparentelor, asta este un lucru foarte bun. Si este bun pentru ca ne arata de fapt cum si unde putem ajusta lucrurile. Si asta daca suntem suficient de maturi pentru a intelege ca ceea ce se intampla nu demonstreaza ca suntem victimele imprejurarilor, ci are un mesaj mai ascuns, unul personal, pe care il putem descoperi la o analiza mai atenta.

Revenind la discutia anterioara, dupa ceva timp, am ajuns impreuna la concluzia ca de fapt cautarea unui job a fost doar atat. Cautarea unei surse de venit. Si undeva, simpla idee a acestei cautari asa, fara directie, a fost exact cea care n-a adus succes in procesul de cautare. Pentru ca in spatele nevoii de a avea un venit stabil, statea o dorinta si mai mare de a face ceva in care sa creada. Dorinta care se materializase pina atunci in implicarea pe baza de voluntariat in diverse asemenea activitati, facute de dragul a ceea ce reprezentau ele in sine, si fara nici o miza financiara.

Aparent, atunci cand esti in cautarea unui job, asta este afirmatia pe care cei mai multi dintre noi ar vrea sa o auda.  Si pare ca este cu atat mai bine, cu cat o auzi mai des. Insa conteaza mai degraba ce urmeaza dupa aceasta afirmatie. Aici scenariul pe care ni-l inchipuim ca se va derula in majoritatea cazurilor este urmatorul: oferta, semnare contract, inceput activitatea. Din pacate sunt prezente frecvent si urmatoarele scenarii: nu primesti nici un alt raspuns dupa aceea pentru cateva saptamini/luni, oferta nu este cea pe care o asteptai, primesti un telefon prin care esti anuntat ca de fapt lucrurile s-au schimbat si a fost ales pina la urma altcineva.

Atunci este de fapt cel mai greu sa reiei procesul de cautare a unui job. Dezamagirea e prea mare, incepi sa crezi ca ai din ce in ce mai putine sanse, si, cel mai grav, incepi sa te intrebi daca mai esti bun de ceva, sau mai are cineva nevoie de tine.

Citeste continuarea

Dar as vrea sa incercati sa ma convingeti. Imi place discutia, imi place furtuna de idei, imi place sa am ocazia sa (va) contrazic si sa demonstrez si celorlalti ca vad lucrurile mai bine decat sunt ele in realitate. Imi place sa am ocazia sa ii fac pe ceilalti sa constate cu ocazia asta cat de bine gandesc, cat de inteligent sunt si ce capacitate de analiza am.

Probabil ca nu sunt singura care a intalnit tipologia aceasta. Prima reactie este aceea de a te implica, a doua poate fi similara, incerci totusi sa convingi ca nu este asa, daca esti chiar mai dornic sa ajuti, chiar faci ceva care i-ar putea demonstra persoanei respective contrariul. Dar totusi nu. Nimic nu pare sa functioneze. Dar functioneaza descarcarea bateriilor tale, a celui care incearca cu toata forta sa ajute, sa sustina, sa traga de altcineva inainte.

Am avut de curand discutia asta cu un alt coach de cariera, care imi impartasea temerile vizavi de lipsa de actiune a unora dintre clientii cu care a colaborat. Si ce poti face intr-o asemenea situatie de fapt? Intr-o discutie de coaching, poti incerca sa afli care este de fapt temerea care blocheaza actiunea. In exemplul dat chiar aici a fost solutia, si lucrurile s-au deblocat, din fericire, cu ajutorul coach-ului.

Citeste continuarea

Am promis ca voi reveni cu cateva comentarii suplimentare la chestionarul referitor la folosirea LinkedIn-ului in recrutare. Varianta completa a raportului o puteti descarca aici.

Profilul respondentului la studiul nostru care utilizeaza Linkedin in principal pentru ca vrea sa se conecteze cu fostii colegi, in secundar pentru a se conecta cu oameni din HR si pentru gasirea unui job se creioneaza in urma interpretarii rezultatelor dupa cum urmeaza:

• foloseste LinkedIn de mai multi ani;
• in peste 50% din cazuri este specialist intr-un anumit domeniu (doar aproximativ 30% dintre respondenti sunt manageri, directorii sau proprietarii de business folosindu-l intr-o proportie mult mai mica);
• lucreaza intr-o companie care are intre 1 si 200 de angajati;
• activeaza in resurse umane sau in IT, consultanta, servicii bancare;
• este femeie (peste 60%);
• are intre 25 si 34 de ani (peste 50%).

Citeste continuarea

Am sugerat cateva resurse de cautare, companii de head hunting, companii de recrutare, site-uri de joburi. Si am primit o intrebare interesanta: care sunt cele mai utile pentru nivelul meu de experienta?

Nu exista retete universale, insa exista tendinte, exista canale de cautare care functioneaza mai bine sau mai putin bine in functie de nivelul de experienta in munca al celui care le foloseste.

Citeste continuarea

” Experienta nu reprezinta ceea ce ti se intampla ci ceea ce faci cu ce ti se intampla” – Aldous Huxley

Cum iti dai seama daca este momentul sa-ti schimbi  jobul? Simplu, pur si simplu stii. Da, dar exista riscul sa ajungi la aceeasi concluzie in fiecare job dupa primele 6-7 luni si sa faci schimbari care nu te onoreaza. Dupa prima schimbare la cateva luni, poate veni a doua, iar de aici mai departe deja lucrurile se complica putin.

In ciuda tuturor explicatiilor pe care ti le dai, sau incerci sa le dai altora, 2-3 joburi schimbate la intervale de mai putin de 1 an spun destul de multe despre tine. Si s-ar putea sa nu iti placa ceea ce inteleg altii din asta! Daca esti la inceput de cariera, poate ca vei avea parte de mai multa intelegere….in primele 3-4 cazuri, daca insa continui asa, gandeste-te ca sunt mari sanse sa primesti de la inceput etichete …”inadaptabil”, “instabil”, “incapabil sa faca fata stresului”, ” nu isi poate controla frustrarile”, etc..

Bun, pina aici nimic nou, insa cei mentionati mai sus, sunt cu siguranta ultimii luati in considerare pentru proiectele speciale sau pentru potentiale promovari.

Iar atunci cand esti deja intr-o pozitie de management, stiu, suna bine ca ai facut schimbarile ca sa capeti experienta in mai multe industrii, dar hai sa fim seriosi. Daca tu esti responsabil de o linie de business sau de un departament intreg, primul an e posibil sa aduci rezultate pe baza strategiei si planului demarat de predecesorul tau. La sfarsitul celui de-al doilea an abia ai putea sa incepi sa culegi roadele a ceea ce ai sadit tu. Si daca tocmai atunci pleci, asta cu siguranta nu duce un recruiter cu gandul la marile tale realizari sau la dorinta de a invata sau intelege un domeniu nou. Mai degraba se va gandi ca rezultatele nu te multumesc si pleci repede ca sa nu se vada cat de prost s-au derulat lucrurile, sau la faptul ca ai luat o decizie proasta, si atunci….cat de bine ai putea lua deciziile de business pe care va trebui sa le iei in noul rol?

A vedea lucrurile prin ochii celui care ne evalueaza prinde bine, chiar daca nu ne place ce se poate vedea de acolo. Poate ne amintim Strategia Baronului Munchhausen. Pentru ca uneori ceea ce nu ne place sa auzim, ne ajuta!

Ati fost deja la interviu si vreti sa demonstrati ca este jobul pe care vi-l doriti. As mai zabovi putin asupra acestui aspect, cat de mult vi-l doriti si de ce.

1. Sunteti siguri ca nu este doar primul job oferit?

Da, si? Da, dar …daca este doar primul si nu ati facut o selectie reala, incercati sa va asigurati ca nu exista sansa de a primi in primele 3 luni de la angajare jobul/oferta pe care v-ati fi dorit-o de fapt.  Si ati acceptat jobul doar pentru ca v-a fost teama ca nu vor aparea alte oferte.

2. Aveti suficiente informatii despre el? Dar despre compania care il ofera?

In ce masura v-ati luat decizia ca pe o decizie de business normala, in urma unui market research, fie el si informal, unor cautari pe internet ca sa puteti avea o imagine despre proiectele recente ale companiei respective, ati sunat un prieten care stiti ca lucreaza de mult acolo ca sa intrebati putin despre mediul de lucru, atmosfera, etc.

3. Cat de multe stiti despre domeniul companiei? Sunteti convins ca nu aveti o imagine idilica, nesustinuta de realitate?

De multe ori ne formam niste pareri preconcepute despre companii si nu numai…dar aici ne vom rezuma la companii:-). Cel mai usor ar fi sa intrebam un prieten, si daca acesta nu exista, sa incercam sa studiem putin informatiile existente pe internet despre companie, eventuale interviuri ale persoanelor care lucreaza acolo, referiri la compania respectiva in articolele altora, etc!

Puteti raspunde doar singuri si cat mai sincer la aceste intrebari, si daca raspunsurile va multumesc, puteti citi in continuare.

1. Trimiteti o scrisoare de multumire

2. Incercati sa va imaginati ce ati face la noul loc de munca, cum ar arata prima zi de lucru si trimiteti cateva idei despre cum ati aborda lucrurile. Bun, si daca nu sunt bune ideile? Daca nu sunt bune, e mai bine sa va dati seama acum ca nu v-ati potrivi cu organizatia respectiva, inainte de a incepe lucrul si a stopa orice alta cautare de job.

3. Nu va opriti din cautare, chiar daca pare sigur. Sigur poate fi doar dupa semnarea contractului sau preofertei. Uneori nici atunci nu este sigur. In 1996 o mare companie petroliera a decis iesirea de pe piata din Romania, dupa ce semnase oferte de angajare cu o multime de oameni. Au abordat lucrurile foarte civilizat, au platit cateva salarii compensatorii chiar si celor care nu incepusera inca lucrul, dar totusi, iata o dovada ca uneori nici o oferta semnata nu este 100% sigura.  Dar totusi in momentul semnarii unei oferte, va puteti opri din cautari. Sansele sa se repete asa ceva sunt destul de mici.

Acum 15 ani anunturile de recrutare ale companiilor mari apareau chiar si la rubrica mica publicitate si, da, erai rugat sa trimiti un CV in plic, prin posta,  sau cel mult pe fax. De ce? Emailurile nu se foloseau, iar o parte dintre CVuri soseau scrise de mana.

Varianta cea mai des utilizata era aceea a publicarii numarului de telefon in ziar, puteai suna sa aplici, treceai printr-o scurta selectie telefonica si erai programat la un interviu. Nu, nu se putea confirma interviul decat printr-un telefon seara acasa, sau ziua pe fixul de la birou, pentru ca mobilele nu existau inca.

Cand nu reuseai sa prinzi pe cineva la telefon, apelai la telegrame. Da, o telegrama care sosea prin posta, si in care erai anuntat sa dai un telefon la compania care te cauta.

Nu existau site-uri de joburi, iar companiile de recrutare active pe piata le numarai pe degetele de la o mana.

Reteaua de contacte se forma si se intretinea prin discutii unu la unu, evenimente rare dar la care prezenta era destul de numeroasa, si reputatia ti se putea totusi construi sau ruina prin ceea ce spunea lumea despre tine. Rata somajului scazuse de la aproape 11% in 1994, la aproape 9% in 1995, deci existau multi oameni care cautau activ joburi.

Oare cat de dificil este in 2009 sa iti cauti un job? Mai ales atunci cand ai putea apela la:

- pagina de web a companiei angajatoare;

- telefonul mobil pentru a vorbi cu un prieten care iti poate da o recomandare;

- emailul personal, pe langa cel de birou, de pe care poti trimite un mesaj catre un potential angajator;

- retelele sociale care sa iti permita atat sa contactezi oameni, cat si sa participi la discutiile de pe forumuri, demonstrandu-ti astfel nivelul de competenta si intelegerea domeniului;

- evenimente de business saptaminale, pe teme din ce in ce mai interesante si cu participare mult mai numeroasa;

- experienta ta si a multor altora din jur in procese de cautare de job;

- zeci de site-uri de joburi si companii de recrutare cu care poti colabora.

Cu siguranta pare greu, dar daca incerci sa iti imaginezi ce puteai face cu muulti ani in urma, probabil ca exista sansa sa iti schimbi putin perspectiva.

“If you change the way you look at things, the things you look at change. ” – Wayne Dyer

Caut job, ceea ce inseamna ca am un job…acela de a cauta. Cred ca nu poate fi subliniat suficient de mult acest lucru, cautarea unui job este o ocupatie care iti poate solicita 5-6 ore pe zi, daca iti si doresti sa gasesti un job.

In partea I am trecut putin prin cativa pasi care sunt de bifat pe lista cautatorului profesionist de joburi. Apoi am continuat cu explicatii vizavi de ordinea acestora si pregatirea CV-ului. A venit momentul sa ne gandim si la modalitatea in care putem selecta oportunitatile care sunt de interes pentru noi si decide ce tip de job cautam.

Primul element care trebuie luat in calcul este cat de tare AM NEVOIE, sau IMI DORESC un job. In ultima perioada, necesitatea de a avea un job devine mai importanta decat dorinta, mai ales pentru cei pe care criza i-a prins intr-un moment destul de delicat din punctul de vedere al finantelor personale.

As privi un pic lucrurile din perspectiva experientelor catorva candidati, care au facut greseli, nu fatale, dar suficient de dureroase incat sa-si fi invatat lectia pentru viitor. Poate evaluand riscurile, re-evaluati ce inseamna acea NEVOIE de job, si daca urgenta/disperarea sunt chiar atat de mari, sau de fapt vedeti realitatea intr-o lumina mai neagra decat este cazul.

Accept si un salariu mai mic…

Este admirabil, insa mesajul transmis este unul de disperare. Daca chiar sunteti disperat, poate fi o solutie, insa este bine sa va ganditi ca este o solutie cu care sa puteti trai macar 1 an de zile din momentul schimbarii. Riscul de a primi eticheta de instabilitate este mare, mai ales daca dupa o incercare de 3-6 luni, nereusita, mai vine un alt job, cu acelasi grad de risc, alte 3-6 luni…..si lista poate continua.

O diferenta chiar de 5-10% poate inseamna mult, standardul de viata cu care v-ati obisnuit va fi afectat, ceea ce se va suprapune cu stresul inerent integrarii intr-o echipa noua, intr-un post nou si etapei initiale de efort concentrat pentru a va demonstra competenta si a va construi credibilitatea.

Poate fi si un job sub nivelul ierarhic al celui prezent…

Da, pe termen scurt poate fi in regula, dar va sugerez doar sa va ganditi cu atentie la tot ceea ce angreneaza acest lucru.  Ar putea presupune un salariu mai mic, vezi mai sus, un nivel de responsabilitate redus, ceea ce poate fi privit initial ca un avantaj, un nivel de decizie mai redus, ceea ce poate crea adevarate frustrari chiar pe termen mediu.

Nu conteaza tipul de organizatie…

Ba conteaza!! Chiar si in criza, sau cu atat mai mult in criza. Pentru ca a trece de la o organizatie romaneasca la una multinationala, sau viceversa, vine la pachet cu o abordare diferita a lucrurilor de zi cu zi. Nu inseamna ca nu vi s-ar potrivi, insa este util sa intelegeti cat mai bine care ar fi concret impactul asupra voastra. Cum? In primul rand apeland la reteaua de contacte, prieteni, fosti colegi, cu care puteti discuta deschis despre aceste diferente. Si incercati sa faceti un exercitiu de imaginatie, va vedeti acolo si dupa 1 an? Puteti rezista?

E adevarat ca de cele mai multe ori din greseli invatam cel mai mult. Asa ca, daca bifati la vreunul dintre punctele de mai sus, nu fiti disperati, inseamna ca era ceva de invatat din lectia asta. Important este sa nu  repetati greseala!

Criza va trece, insa cum reactionam in criza ramine in urma noastra. Ne va urmari mult timp dupa trecerea ei, ca un vis. Daca e un vis urat sau frumos depinde foarte mult si de noi, de deciziile pe care le luam si cu care traim toata viata dupa aceea.

Mi s-a intamplat frecvent sa primesc telefoane de la persoane care au fost anuntate ca vor intra in Assessment Center sau, ca sa folosesc cat mai mult limba materna, intr-un Centru de Evaluare si/sau Dezvoltare. Fie ca era vorba despre  Assessment ca parte a procesului de recrutare, fie ca acesta era o etapa necesara inaintea unei selectii pentru promovare, stresul legat de participarea intr-un asemenea proiect pare sa fie la fel de mare.

Raspunsul ramine acelasi, cea mai buna pregatire este….sa nu te pregatesti, ci doar sa reusesti sa fii cat mai natural in exercitiile prin care vei trece.  Pregatirea este inutila, scopul acestora este oricum acela de a genera o reactie cat mai fireasca, nu exista raspunsuri bune sau rele, exista insa reactii care pot fi interpretate.

Singurul lucru pe care il poti face este sa incerci sa intelegi mai bine ce se poate intampla acolo, fie citind un articol care sa te ajute sa intelegi etapele si utilitatea procesului, sau sa petreci o ora facand un curs online despre Assessment & Development Centers.

Cateva elemente de retinut:

- centrul de evaluare nu este un loc fizic, ci este un proces prin care se trece;

- exista mai multe tipuri de exercitii prin care se trece, studii de caz, role-play-uri, interviuri, inventare de personalitate,  prezentari individuale sau de grup, negocieri in grup;

- nu se masoara (sau nu ar trebui sa se masoare) cunostintele tehnice, ci se evalueaza abilitatile;

- reprezinta o evaluare la un anumit moment dat, un punct de vedere cat mai obiectiv, care poate conduce la luarea unei decizii numai impreuna cu celealte elemente luate in considerare in evaluare (concluziile interviurilor cu viitorul angajator sau performantele anterioare, in cazul promovarii).

- este o oportunitate excelenta de a ne cunoaste, si a intelege care sunt zonele a caror dezvoltare ne-ar putea ajuta in planurile noastre de cariera.

Ca si in cazul interviului, a ne pregati prea mult, inseamna a “vinde pielea ursului din padure”, sau supra-vanzare. Ce ne facem daca si cealalta parte face acelasi lucru?