Va sugerez un subiect de gandire pentru zilele linistite la gura sobei:-). Cine poate vedea in noi mai multe decat vedem noi insine? Avem pe cineva de genul acesta in jurul nostru?  Ce ne-a definit pina acum evolutia cel mai mult, oamenii care ne-au sprijinit sau ceea ce credeam ca stim sa facem?

Autorul unui potential raspuns la intrebarea Who versus What este Jim Collins, cel care a scris Good to Great si Built to Last: Successful Habits of Visionary Companies, ambele carti fiind rezultatul unor studii facute pe parcursul mai multor ani, al caror scop a fost identificarea unor elemente care diferentiza companiile, le ajuta sa se dezvolte peste media industriei si sa sustina performanta pe termen foarte lung. Amandoua sunt cu siguranta lecturi utile, si la fel de utile sunt intrebarile propuse de Jim Collins.

“Life is the sum of all your choices.” Albert Camus

Vorbeam intr-un post anterior despre necesitatea de a ne dezvolta reteaua de contacte constant, de a ne conecta cu cei din jurul nostru. Dar cu conectarea la noi oare cum ramine? Ce vreau sa le transmit oare celorlalti? Ce ma face unic? Ce este special la mine? Ce mi-ar place sa se spuna despre mine?

Am mai sugerat doua variante de a ne autoevalua, instrumente pe care le putem accesa gratuit. O alta intrebare care ne poate ajuta sa intelegem ce ne determina sa actionam intr-un anumit fel este daca fugim de ceva sau ne indreptam catre altceva?

Pentru ca tot urmeaza o perioada de pauza, in care ne bucuram de cei din jurul nostru si de noi, poate fi un moment potrivit sa ne uitam putin la noi, si sa ne intrebam…incotro?

Oamenii care ne cunosc cel mai bine sunt de multe ori cele mai bune surse de informatii despre interesele noastre, valorile pe care le afisam, abilitatile pe care le-am dezvoltat.  Discutati cu ei pentru a va intelege mai bine, pentru a intelege cum se mai vede ceea ce credeati ca transmiteti sau ca sunteti.

Intrebati-va colegii

Care este reputatia mea? Pentru ce sunt cel mai bine cunoscut?

Intrebati-va prietenii

Daca v-ar cere cineva recomandari despre mine, ce i-ati spune?

Care crezi ca e activitatea in care par sa fiu cel mai incantat, multumit?

Ce fel de activitate ar trebui sa evit?

Ce crezi ca ar trebui sa schimb ca sa am mai mult succes? Si ce ar trebui sa ramina neschimbat?

Nu uitati sa le multumiti pentru ajutor si incercati apoi sa identificati teme comune in raspunsurile lor.  Si de aici incepe treaba voastra…analiza si planul.

“The person looking back at you in the mirror is the one you have to answer to every day” – Wayne Dyer

Caut job, ceea ce inseamna ca am un job…acela de a cauta. Cred ca nu poate fi subliniat suficient de mult acest lucru, cautarea unui job este o ocupatie care iti poate solicita 5-6 ore pe zi, daca iti si doresti sa gasesti un job.

In partea I am trecut putin prin cativa pasi care sunt de bifat pe lista cautatorului profesionist de joburi. Apoi am continuat cu explicatii vizavi de ordinea acestora si pregatirea CV-ului. A venit momentul sa ne gandim si la modalitatea in care putem selecta oportunitatile care sunt de interes pentru noi si decide ce tip de job cautam.

Primul element care trebuie luat in calcul este cat de tare AM NEVOIE, sau IMI DORESC un job. In ultima perioada, necesitatea de a avea un job devine mai importanta decat dorinta, mai ales pentru cei pe care criza i-a prins intr-un moment destul de delicat din punctul de vedere al finantelor personale.

As privi un pic lucrurile din perspectiva experientelor catorva candidati, care au facut greseli, nu fatale, dar suficient de dureroase incat sa-si fi invatat lectia pentru viitor. Poate evaluand riscurile, re-evaluati ce inseamna acea NEVOIE de job, si daca urgenta/disperarea sunt chiar atat de mari, sau de fapt vedeti realitatea intr-o lumina mai neagra decat este cazul.

Accept si un salariu mai mic…

Este admirabil, insa mesajul transmis este unul de disperare. Daca chiar sunteti disperat, poate fi o solutie, insa este bine sa va ganditi ca este o solutie cu care sa puteti trai macar 1 an de zile din momentul schimbarii. Riscul de a primi eticheta de instabilitate este mare, mai ales daca dupa o incercare de 3-6 luni, nereusita, mai vine un alt job, cu acelasi grad de risc, alte 3-6 luni…..si lista poate continua.

O diferenta chiar de 5-10% poate inseamna mult, standardul de viata cu care v-ati obisnuit va fi afectat, ceea ce se va suprapune cu stresul inerent integrarii intr-o echipa noua, intr-un post nou si etapei initiale de efort concentrat pentru a va demonstra competenta si a va construi credibilitatea.

Poate fi si un job sub nivelul ierarhic al celui prezent…

Da, pe termen scurt poate fi in regula, dar va sugerez doar sa va ganditi cu atentie la tot ceea ce angreneaza acest lucru.  Ar putea presupune un salariu mai mic, vezi mai sus, un nivel de responsabilitate redus, ceea ce poate fi privit initial ca un avantaj, un nivel de decizie mai redus, ceea ce poate crea adevarate frustrari chiar pe termen mediu.

Nu conteaza tipul de organizatie…

Ba conteaza!! Chiar si in criza, sau cu atat mai mult in criza. Pentru ca a trece de la o organizatie romaneasca la una multinationala, sau viceversa, vine la pachet cu o abordare diferita a lucrurilor de zi cu zi. Nu inseamna ca nu vi s-ar potrivi, insa este util sa intelegeti cat mai bine care ar fi concret impactul asupra voastra. Cum? In primul rand apeland la reteaua de contacte, prieteni, fosti colegi, cu care puteti discuta deschis despre aceste diferente. Si incercati sa faceti un exercitiu de imaginatie, va vedeti acolo si dupa 1 an? Puteti rezista?

E adevarat ca de cele mai multe ori din greseli invatam cel mai mult. Asa ca, daca bifati la vreunul dintre punctele de mai sus, nu fiti disperati, inseamna ca era ceva de invatat din lectia asta. Important este sa nu  repetati greseala!

Criza va trece, insa cum reactionam in criza ramine in urma noastra. Ne va urmari mult timp dupa trecerea ei, ca un vis. Daca e un vis urat sau frumos depinde foarte mult si de noi, de deciziile pe care le luam si cu care traim toata viata dupa aceea.

Inca lucram la definirea tipului de job ideal, a tipului de companie si de sef cu care avem rezultatele cele mai bune. Efortul facut incercand sa ne raspundem la aceste intrebari, poate avea un rezultat uimitor, o calitate diferita a vietii… sau cel putin a celor 10 ore petrecute la munca, din totalul celor aproximativ 16 ore pe care le avem in fiecare zi!

Bine, bine, dar cum facem asta? Exista multe variante, insa un punct de pornire bun este chiar completarea unui chestionar care ne-ar putea ajuta cu o potentiala definitie, gen Jung Career Indicator, care ne da gratuit o descriere a tipologiei care ni se poate potrivi in urma raspunsurilor oferite, precum si cateva sugestii de tipuri de ocupatii in care ne-am simti mai bine. Este adevarat ca nu este adaptat la tipurile de joburi din Romania, dar cu siguranta exista multe elemente care ne pot pune pe ganduri suficient de mult incat sa gasim propriile raspunsuri si solutii.

Si daca totusi nu ni se pare ca avem raspunsul potrivit, inseamna ca suntem pe drumul cel bun,  putem continua. Insa de data aceasta as sugera sa trecem de la introspectie, la cererea opiniilor celorlalti. Este infricosator, stiu, trebuie sa ne asumam riscul primirii unor raspunsuri care nu ne plac, dar merita sa iesim din carapace.  Am putea folosi un instrument gratuit, cum este Talent Overview de la Checkster.

Si ce vom avea la final? Cateva puncte de vedere noi, cateva idei asupra carora merita sa mai zabovim putin pentru a lasa lucrurile sa se mai intample sau reveni asupra lor peste cateva saptamini incercand sa tragem o concluzie. Si abia apoi, putem da deoparte semnul “Under Construction” si porni la atac cu planul de actiune clar. Pentru ca e important sa stim ce ne propunem… nu de altceva, dar s-ar putea sa obtinem exact ce ne dorim!

“What you are is what you have been. What you’ll be is what you do now.” – Buddha

…sa iti vorbesti

…sa iti intelegi raspunsurile

…sa iti inveti lectiile

…sa iei hotarari

….sa ai incredere ca vei gasi solutiile, daca iti pui intrebarile potrivite

….sa te bucuri de cele 100.000 de ore pe care le petreci muncind pe parcursul intregii vieti!

Vineri si sambata am avut placerea de a sta de vorba cu studentii MBA-ului Romano – American, Asebuss. Am pornit de la temele comune pentru aceasta perioada (tendinte in piata in 2009, tipuri de joburi cautate), si de la sugestiile unei persoane care si-a desfasurat activitatea ultimilor ani facand recrutare (tipuri de intrebari la interviu, gafe de evitat) am pornit o discutie interesanta legata de intrebarile permise si cele mai putin permise in interviuri.

Una din temele care a parut sa capteze interesul si sa aprinda discutiile a fost legata de FEMEI. Insa femei in business, respectiv despre cat de corect este sa intrebi un candidat femeie daca are intentia de a face copii in viitorul apropiat. Exista cu siguranta situatii in care raspunsul la o asemenea intrebare este necesar, mai ales daca in departamentul in care angajezi deja ai 2-3 persoane care sunt in concediu de maternitate. Insa cat de corect este sa faci o asemenea discriminare sau cum judeci raspunsul la o asemenea intrebare?

Daca intrebi direct, poti avea urmatoarele reactii:

- nu, nu imi doresc…si totusi asta sa se intample dupa 6 luni, chiar daca respectiva candidata nici n-a avut intentia de a ramine insarcinata in momentul in care s-a prezentat la interviu

- da, imi doresc, dar sigur nu in urmatorii 2 ani…si totusi se poate intampla oricand

- se ridica si pleaca, sau continua interviul dar refuza oferta ulterior pentru ca nu isi doreste sa aiba de-a face cu persoane care judeca lucrurile doar asa.

Cu siguranta nu exista un raspuns universal valabil pentru cea mai buna abordare.

Doua variante de abordare corecta si care ne ajuta sa luam o decizie cat mai putin riscanta pot fi urmatoarele:

- la finalul interviului, explic ca va trebui sa analizez toate aplicatiile si sa iau in calcul si riscul de a avea o angajata care va ramine insarcinata in urmatorul an cand participarea sa la rezultatul proiectului nostru este critica…si astept o reactie;

- incerc sa evaluez de fapt nivelul de responsabilitate al persoanei si simtul etic, prin alte intrebari puse in timpul interviului, am mai multe sanse asa de a intelege daca…chiar daca improbabilul se va fi intamplat, candidata respectiva va avea o abordare menita sa ma ajute sa rezolv potentialele probleme, va lasa proiectele in ordine, va incerca sa se intoarca cat mai repede in asa fel incat ca sa nu afecteze dramatic activitatea.

Nu exista solutia unica sau universala la aceasta dilema, cu siguranta, insa la fel de sigur, punerea intrebarii direct nu rezolva problema si nu da solutia, insa subliniaza abordarea subiectiva si potential discriminatorie! Daca asta ne dorim, e in regula si asa, este bine insa sa intelegem ce se mai citeste si printre randuri…si sa ne asumam concluziile!

Despre ce vorbim atunci cand vorbim despre cariera? Despre resurse, despre timp, despre performanta, despre sens, despre implinire, despre imagine?

Cum am ajuns sa vorbim despre cariera, de fapt? De ce nu mai este suficienta paradigma de gandire a parintilor nostri, locul de munca in care te duci 35 – 40 de ani, in fiecare zi? Ce e rau in a te duce la acelasi loc de munca 40 ani? In sine, nimic. Dar toate trebuie puse in context. Daca traim nu ca sa muncim, pentru ce traim?

Conceptul de cariera a devenit treptat un loc comun. Vorbim prea usor sau prea des despre el fara sa ne dam ragazul de a intelege de ce este important pentru noi. Si ca orice lucru despre care ajungem sa vorbim prea usor, in timp exista pericolul sa suprapunem ideii de cariera o suma de imagini sau inertii care aparent ne fac viata mai usoara.

Pentru ca nu am gasit sau nu m-a gasit un drum mai bun, vorbesc despre ceea ce fac ca despre… cariera. Pentru ca nu am stiut ce sa aleg sau au ales altii pentru mine, consider ca ceea ce fac este… cariera mea. Pentru ca imi este prea frica sa schimb ceva sau pentru ca am senzatia ca daca as renunta la “cariera” mea m-as simti ca atunci cand iti trage cineva presul de sub picioare, continui sa fac mereu acelasi lucru. In esenta, fac ceea ce de multe ori condamn in atitudinea parintilor mei… ma duc in fiecare dimineata la un loc de munca, fac aceleasi lucruri si la sfarsitul fiecarei zi rasuflu usurat ca nu a trebuit sa iau o decizie care sa imi traga presul de sub picioare.

Dar daca l-as trage, totusi? Daca mi-as da sansa sa vad ce ramane din cariera mea atunci cand scot din ea rutina si confortul, inertia si comoditatea?

Cred ca nici nu realizam cat de multe lucruri facem din cauza presiunii sociale. Ce mi se pare mai dificil de inteles este faptul ca sunt prea multe situatii in care deciziile de schimbare a traiectoriei de cariera, sau a angajatorului prezent, pot fi luate in functie de parerea altora.  Sau de cat de buna pare sa fie in ochii celorlati miscarea ta.

In urma cu aproape un an, am trait experienta interesanta a unei candidate care, nu parea sa aiba nici o motivatie pentru a face schimbarea. Si totusi isi dorea sa caute…. altceva. La intrebarile din ce in ce mai clare, raspunsurile ramaneau la fel de neclare.

Ce vrei sa faci? R: Cam acelasi lucru, doar intr-o organizatie mai interesanta, cu mai multe provocari.

Ce inseamna o organizatie mai interesanta? R: cu mai multe posibilitati de dezvoltare si provocari.

Ce intelegi prin provocari? R: mai multe proiecte interesante, posibilitatea de avansare.

Aici unde esti ai incercat sa cauti o posibilitate de avansare? R: nu chiar, n-am discutat cu nimeni, dar nici nu mi-a fost propusa.

Dar ai mentionat sau ai demonstrat cumva ca te-ar interesa? R: nu chiar.

Am cedat spre final si am intrebat direct. Nu inteleg, ce te determina de fapt sa te gandesti la o schimbare? Si a venit raspunsul….toata lumea din jurul meu s-a tot mutat dintr-un loc in altul, toti ma intreaba eu de ce nu schimb.

Daca stau stramb si incerc sa gandesc drept, as spune ca am trait sa vad si momentul in care ceilalti reprezinta sursa principala a motivatiei. Uneori ei par sa fie cei care ne ajuta sa traim, ei sunt cei ne fac sa ne mobilizam in fiecare zi pe drumul catre o companie unde nu imi place cum ma simt, dar are un nume puternic, facand un job pe care il urasc cu pasiune, dar suna bine si beneficiind de un pachet de beneficii din care nu folosesc nici jumatate, dar sunt invidiat de majoritatea prietenilor….

Sa avem doar grija ce ne dorim, s-ar putea sa obtinem si atunci, intrebati-i pe ceilalti cum iesiti din situatia asta. Probabil ei stiu mai bine….

Cum scriam si intr-un post anterior, reactia imediata la restructurare este una strict emotionala.  In ultimii 10 ani am vazut multe persoane care au trecut prin acest calvar, unii dintre ei reusind sa iasa invingatori la scurt timp dupa decizie, pentru altii insa adaptarea fiind mai dificila.

Dialogul interior poate include afirmatii de genul: nu sunt bun de nimic, mi s-a parut ca sunt apreciat, ce vor spune colegii, ce vor spune ceilalti oameni din piata despre mine, ce va spune familia. Bun, poate trebuie sa ne punem si intrebarile astea, dar important este sa nu zabovim prea mult asupra lor si sa nu le lasam sa ne intunece imaginea de sine definitiv.

O abordare constructiva in general este concentrata mai mult pe viitor decat pe trecut.  Iata cativa pasi care pot ajuta:

- cum stau, care sunt resursele financiare de care dispun, cat timp am la dispozitie pentru gasirea unei solutii, care este scenariul cel mai pesimist, ce as putea face in continuare, care sunt resursele la care pot apela;

- ce alte optiuni am, ce alte oferte am mai primit sau despre ce alte oferte am mai auzit in ultimul timp, cum arata anunturile de joburi din piata;

- planul de actiune, care sunt contactele pe care le pot activa rapid, cand si cum le voi aborda, ce vreau sa fac mai departe,  cu cine voi vorbi pentru a-mi valida intelegerea situatiei, cum ma calmez si imi ocup timpul.

Poate parea simplist, insa solutiile cele mai bune de fapt sunt cele practice, cele mai la indemina. Asta nu inseamna ca sunt usoare, insa,  de multe ori,  o asemenea veste poate fi o oportunitate mascata sub forma unei crize.  Altfel, e posibil sa iti fi fost greu sa iei singur decizia schimbarii. Daca nu te poti bucura de asta, ar fi prea mult…, macar te poti uita inainte si nu peste umar inapoi.

In perioadele tensionate, in etapa schimbarilor, din fericire suntem mai deschisi catre noi insine si catre ceilalti.  Mai deschisi catre a ne vedea cu adevarat, a ne pune intrebari si a avea curajul sa auzim raspunsurile necenzurate. Parca suntem chiar surprinsi de propriul nivel de empatie cu ceilalti, brusc crescut:-). Am putea spune ca pina aici, totul este in regula.  Si asa ar fi, daca iesirea din tensiune nu ne-ar trimite cu viteza luminii inapoi de unde am plecat.

Ceea ce vad frecvent intamplandu-se cu oamenii care isi cauta o noua cale, sau cauta sa isi schimbe angajatorul, este o disponibilitate de a iesi din zona de confort, o deschidere catre alte optiuni, catre ceilalti, o brusca activare a tuturor contactelor neintretinute de ani de zile, si multe alte actiuni care nu sunt caracteristice aceleasi persoane in perioadele linistite. Totul bine pina aici.

Uneori tensiunea se rezolva repede, alteori mai greu, oricum trece pina la urma. Gasim repede solutia cea mai evidenta, de multe ori cea mai comoda, dar nu neaparat si cea mai potrivita. Dar este o optiune viabila.  Si… pornim din nou pe aceeasi cale, ne afundam din nou usor usor, si revenim la vechile obiceiuri. Nu mai cunoastem pe nimeni, nu ne mai intereseaza nimic, si speram cu ardoare ca nu vom mai trece curand prin aceasi etapa, ca nu va mai fi nevoie sa facem asta.

Si daca totusi va mai fi nevoie? Si daca tensiunea asta ar fi putut sa ne indrepte catre un “liman” nou si catre o schimbare mai profunda a obiceiurilor care nu ne ajuta deloc in viata?

Alegerea ne apartine. Putem gandi pe termen scurt, si ne putem intoarce repede inapoi in cochilia comoda, sau putem sa ne amintim raspunsurile si maine, dupa ce tensiunea va fi disparut! E doar o optiune individuala, care insa face diferenta.