” Experienta nu reprezinta ceea ce ti se intampla ci ceea ce faci cu ce ti se intampla” – Aldous Huxley

Cum iti dai seama daca este momentul sa-ti schimbi  jobul? Simplu, pur si simplu stii. Da, dar exista riscul sa ajungi la aceeasi concluzie in fiecare job dupa primele 6-7 luni si sa faci schimbari care nu te onoreaza. Dupa prima schimbare la cateva luni, poate veni a doua, iar de aici mai departe deja lucrurile se complica putin.

In ciuda tuturor explicatiilor pe care ti le dai, sau incerci sa le dai altora, 2-3 joburi schimbate la intervale de mai putin de 1 an spun destul de multe despre tine. Si s-ar putea sa nu iti placa ceea ce inteleg altii din asta! Daca esti la inceput de cariera, poate ca vei avea parte de mai multa intelegere….in primele 3-4 cazuri, daca insa continui asa, gandeste-te ca sunt mari sanse sa primesti de la inceput etichete …”inadaptabil”, “instabil”, “incapabil sa faca fata stresului”, ” nu isi poate controla frustrarile”, etc..

Bun, pina aici nimic nou, insa cei mentionati mai sus, sunt cu siguranta ultimii luati in considerare pentru proiectele speciale sau pentru potentiale promovari.

Iar atunci cand esti deja intr-o pozitie de management, stiu, suna bine ca ai facut schimbarile ca sa capeti experienta in mai multe industrii, dar hai sa fim seriosi. Daca tu esti responsabil de o linie de business sau de un departament intreg, primul an e posibil sa aduci rezultate pe baza strategiei si planului demarat de predecesorul tau. La sfarsitul celui de-al doilea an abia ai putea sa incepi sa culegi roadele a ceea ce ai sadit tu. Si daca tocmai atunci pleci, asta cu siguranta nu duce un recruiter cu gandul la marile tale realizari sau la dorinta de a invata sau intelege un domeniu nou. Mai degraba se va gandi ca rezultatele nu te multumesc si pleci repede ca sa nu se vada cat de prost s-au derulat lucrurile, sau la faptul ca ai luat o decizie proasta, si atunci….cat de bine ai putea lua deciziile de business pe care va trebui sa le iei in noul rol?

A vedea lucrurile prin ochii celui care ne evalueaza prinde bine, chiar daca nu ne place ce se poate vedea de acolo. Poate ne amintim Strategia Baronului Munchhausen. Pentru ca uneori ceea ce nu ne place sa auzim, ne ajuta!

“Those who cannot remember the past are destined to repeat it.” – George Santayana

Imi parasesc compania sau seful? Se spune ca, in general, atunci cand faci o schimbare de job, iti parasesti seful si nu compania. Datorita dificultatilor sau erodarii relatiei dintre tine si sef, teoretic, decizi schimbarea. Cu siguranta exista si aceasta situatie, chiar destul de frecvent incat sa fie considerata o tendinta. Totusi, exista situatii in care iti parasesti compania. De ce? Pentru ca iti dai seama ca nu ai posibilitatea de a creste in cariera, indirect probabil iti parasesti si seful, al carui job nu il doresti pentru ca de fapt iti place de el si ti se pare potrivit pentru ceea ce face. Dar tu? Totusi trebuie sa evoluezi.

Dar de ce e important sa ma intreb asta oare? Pentru ca raspunsul la aceasta intrebare ma poate ajuta sa inteleg ce caut, in asa fel incat sa pot evita aceleasi greseli. Sau macar sa incerc…

Am primit de curand sugestia de a scrie si despre sau pentru cei care lucreaza in afara Romaniei. Si trebuie sa recunosc ca subiectul este pe cat de tentant, pe atat de controversat. Exista Romani care lucreaza in companii multinationale, pe care acestea i-au trimis sa lucreze in diverse sedii ale acestora din Europa sau mai departe, si care vor sa se intoarca acasa. Exista si Romani care au emigrat, si care isi doresc o reintoarcere, desi sunt adaptati in mediul in care traiesc si lucreaza.

Probabil va veti intreba de ce s-ar intoarce. Am doar cateva exemple, este posibil ca in aceste categorii sa se regaseasca si unii dintre cei care mi-au sugerat acest subiect:

- decizia de intoarcere a fost legata de familie

- decizia de intoarcere este legata de dorinta de a contribui cu ceva la ceea ce se intampla in tara

- decizia de intoarcere nu este luata inca, dar este investigata ca potentiala optiune de a reveni mai aproape de familie si prieteni.

Am avut bucuria sa cunosc cativa romani care au decis sa se intoarca pentru a contribui cu ceva la modul in care se dezvolta lucrurile in Romania.  Unul dintre exemplele pozitive este legat de o persoana care a ales chiar sa lucreze ca prim job intr-o companie de stat, doar pentru ca a considerat ca poate ajuta chiar si acolo. Din pacate decizia s-a dovedit gresita, insa a fost mai simplu sa faca schimbarea din Romania decat de la distanta. Am vazut insa si situatia in care adaptarea a fost dificila, si datorita mediului social si greutatilor intampinate in rezolvarea unor probleme simple, administrative, dar si din cauza stilului de management autohton, in unele situatii mult diferit de stilul cu care s-au obisnuit in afara tarii!

Mai bine sa ii intrebam pe ei:

Ce va determina sa va intoarceti in tara?

Care sunt cele mai mari problemele legate de expatriere si repatriere?

Daca sunteti in afara Romaniei si va doriti o intoarcere in tara, ce va ingrijoreaza cel mai mult?

Caut job, ceea ce inseamna ca am un job…acela de a cauta. Cred ca nu poate fi subliniat suficient de mult acest lucru, cautarea unui job este o ocupatie care iti poate solicita 5-6 ore pe zi, daca iti si doresti sa gasesti un job.

In partea I am trecut putin prin cativa pasi care sunt de bifat pe lista cautatorului profesionist de joburi. Apoi am continuat cu explicatii vizavi de ordinea acestora si pregatirea CV-ului. A venit momentul sa ne gandim si la modalitatea in care putem selecta oportunitatile care sunt de interes pentru noi si decide ce tip de job cautam.

Primul element care trebuie luat in calcul este cat de tare AM NEVOIE, sau IMI DORESC un job. In ultima perioada, necesitatea de a avea un job devine mai importanta decat dorinta, mai ales pentru cei pe care criza i-a prins intr-un moment destul de delicat din punctul de vedere al finantelor personale.

As privi un pic lucrurile din perspectiva experientelor catorva candidati, care au facut greseli, nu fatale, dar suficient de dureroase incat sa-si fi invatat lectia pentru viitor. Poate evaluand riscurile, re-evaluati ce inseamna acea NEVOIE de job, si daca urgenta/disperarea sunt chiar atat de mari, sau de fapt vedeti realitatea intr-o lumina mai neagra decat este cazul.

Accept si un salariu mai mic…

Este admirabil, insa mesajul transmis este unul de disperare. Daca chiar sunteti disperat, poate fi o solutie, insa este bine sa va ganditi ca este o solutie cu care sa puteti trai macar 1 an de zile din momentul schimbarii. Riscul de a primi eticheta de instabilitate este mare, mai ales daca dupa o incercare de 3-6 luni, nereusita, mai vine un alt job, cu acelasi grad de risc, alte 3-6 luni…..si lista poate continua.

O diferenta chiar de 5-10% poate inseamna mult, standardul de viata cu care v-ati obisnuit va fi afectat, ceea ce se va suprapune cu stresul inerent integrarii intr-o echipa noua, intr-un post nou si etapei initiale de efort concentrat pentru a va demonstra competenta si a va construi credibilitatea.

Poate fi si un job sub nivelul ierarhic al celui prezent…

Da, pe termen scurt poate fi in regula, dar va sugerez doar sa va ganditi cu atentie la tot ceea ce angreneaza acest lucru.  Ar putea presupune un salariu mai mic, vezi mai sus, un nivel de responsabilitate redus, ceea ce poate fi privit initial ca un avantaj, un nivel de decizie mai redus, ceea ce poate crea adevarate frustrari chiar pe termen mediu.

Nu conteaza tipul de organizatie…

Ba conteaza!! Chiar si in criza, sau cu atat mai mult in criza. Pentru ca a trece de la o organizatie romaneasca la una multinationala, sau viceversa, vine la pachet cu o abordare diferita a lucrurilor de zi cu zi. Nu inseamna ca nu vi s-ar potrivi, insa este util sa intelegeti cat mai bine care ar fi concret impactul asupra voastra. Cum? In primul rand apeland la reteaua de contacte, prieteni, fosti colegi, cu care puteti discuta deschis despre aceste diferente. Si incercati sa faceti un exercitiu de imaginatie, va vedeti acolo si dupa 1 an? Puteti rezista?

E adevarat ca de cele mai multe ori din greseli invatam cel mai mult. Asa ca, daca bifati la vreunul dintre punctele de mai sus, nu fiti disperati, inseamna ca era ceva de invatat din lectia asta. Important este sa nu  repetati greseala!

Criza va trece, insa cum reactionam in criza ramine in urma noastra. Ne va urmari mult timp dupa trecerea ei, ca un vis. Daca e un vis urat sau frumos depinde foarte mult si de noi, de deciziile pe care le luam si cu care traim toata viata dupa aceea.

Inca lucram la definirea tipului de job ideal, a tipului de companie si de sef cu care avem rezultatele cele mai bune. Efortul facut incercand sa ne raspundem la aceste intrebari, poate avea un rezultat uimitor, o calitate diferita a vietii… sau cel putin a celor 10 ore petrecute la munca, din totalul celor aproximativ 16 ore pe care le avem in fiecare zi!

Bine, bine, dar cum facem asta? Exista multe variante, insa un punct de pornire bun este chiar completarea unui chestionar care ne-ar putea ajuta cu o potentiala definitie, gen Jung Career Indicator, care ne da gratuit o descriere a tipologiei care ni se poate potrivi in urma raspunsurilor oferite, precum si cateva sugestii de tipuri de ocupatii in care ne-am simti mai bine. Este adevarat ca nu este adaptat la tipurile de joburi din Romania, dar cu siguranta exista multe elemente care ne pot pune pe ganduri suficient de mult incat sa gasim propriile raspunsuri si solutii.

Si daca totusi nu ni se pare ca avem raspunsul potrivit, inseamna ca suntem pe drumul cel bun,  putem continua. Insa de data aceasta as sugera sa trecem de la introspectie, la cererea opiniilor celorlalti. Este infricosator, stiu, trebuie sa ne asumam riscul primirii unor raspunsuri care nu ne plac, dar merita sa iesim din carapace.  Am putea folosi un instrument gratuit, cum este Talent Overview de la Checkster.

Si ce vom avea la final? Cateva puncte de vedere noi, cateva idei asupra carora merita sa mai zabovim putin pentru a lasa lucrurile sa se mai intample sau reveni asupra lor peste cateva saptamini incercand sa tragem o concluzie. Si abia apoi, putem da deoparte semnul “Under Construction” si porni la atac cu planul de actiune clar. Pentru ca e important sa stim ce ne propunem… nu de altceva, dar s-ar putea sa obtinem exact ce ne dorim!

“What you are is what you have been. What you’ll be is what you do now.” – Buddha

…sa iti vorbesti

…sa iti intelegi raspunsurile

…sa iti inveti lectiile

…sa iei hotarari

….sa ai incredere ca vei gasi solutiile, daca iti pui intrebarile potrivite

….sa te bucuri de cele 100.000 de ore pe care le petreci muncind pe parcursul intregii vieti!

Am vazut de curand filmul Coco avant Chanel si tare mult mi-au placut gandurile pe care m-a pus. Unul dintre ele, curajul de a fi diferit, imi pare cat se poate de relevant si pentru subiectul carierei.

Pentru ca vorbim prea usor si prea des despre cariera, am ajus de multe ori sa o confundam cu lucruri repetitive. Vreau o cariera ca a lui X. Actionez mimetic. Pana la un punct este bine. Prin mimetism invatam, deprindem abilitati, cunostinte, deprindem meserii.

Dar cariera nu este o meserie. Este sau ar trebui sa fie mai mult. O asumare a unei meserii intr-un sens care sa ne ajute sa devenim cea mai buna varianta a noastra. Sau macar o incercare de acest fel. Ceea ce e bine pentru altii nu e neaparat bine pentru mine. Este putin probabil ca o cariera precum cea a lui X sa mi se potriveasca manusa. Macar si pentru simplul motiv ca pana nu o incerci nu ai de unde sa stii daca te aranjeaza croiala sau culoarea.

Si daca tot se spune ca suntem indivizi unici si irepetabili, de ce nu am incerca sa fim si diferiti. Nu in sensul negativ, de desprindere de ceilalti, ci in sensul imbogatirii. Pot face si altfel lucruri care pana acum se faceau intr-un anumit fel. Pot sa imi dau silinta sa schimb o rutina, un obicei. Si nu doar o data, ci cat mai des, pana devine un sistem, o a doua natura.

In order to be irreplaceable one must always be different. (Coco Chanel)

Despre ce vorbim atunci cand vorbim despre cariera? Despre resurse, despre timp, despre performanta, despre sens, despre implinire, despre imagine?

Cum am ajuns sa vorbim despre cariera, de fapt? De ce nu mai este suficienta paradigma de gandire a parintilor nostri, locul de munca in care te duci 35 – 40 de ani, in fiecare zi? Ce e rau in a te duce la acelasi loc de munca 40 ani? In sine, nimic. Dar toate trebuie puse in context. Daca traim nu ca sa muncim, pentru ce traim?

Conceptul de cariera a devenit treptat un loc comun. Vorbim prea usor sau prea des despre el fara sa ne dam ragazul de a intelege de ce este important pentru noi. Si ca orice lucru despre care ajungem sa vorbim prea usor, in timp exista pericolul sa suprapunem ideii de cariera o suma de imagini sau inertii care aparent ne fac viata mai usoara.

Pentru ca nu am gasit sau nu m-a gasit un drum mai bun, vorbesc despre ceea ce fac ca despre… cariera. Pentru ca nu am stiut ce sa aleg sau au ales altii pentru mine, consider ca ceea ce fac este… cariera mea. Pentru ca imi este prea frica sa schimb ceva sau pentru ca am senzatia ca daca as renunta la “cariera” mea m-as simti ca atunci cand iti trage cineva presul de sub picioare, continui sa fac mereu acelasi lucru. In esenta, fac ceea ce de multe ori condamn in atitudinea parintilor mei… ma duc in fiecare dimineata la un loc de munca, fac aceleasi lucruri si la sfarsitul fiecarei zi rasuflu usurat ca nu a trebuit sa iau o decizie care sa imi traga presul de sub picioare.

Dar daca l-as trage, totusi? Daca mi-as da sansa sa vad ce ramane din cariera mea atunci cand scot din ea rutina si confortul, inertia si comoditatea?

Cine-i cel mai grozav manager din tara? Chiar daca le-am uitat, povestile copilariei ne mai bantuie inca. Poate pe undeva explica si anumite obisnuinte de comportament care ne fac sa ne simtim tare bine. Sau nu…

Venim la interviu, dupa ce am vorbit cu oglinda, si totul este clar din punctul nostru de vedere. Nu avem de ce sa explicam nimic. Daca persoana din fata noastra care pune intrebarile nu a inteles din prima clipa care este raspunsul la unica intrebare care conteaza (cea de sus…) inseamna ca nu are sens sa ne mai pierdem timpul sa discutam. Si plecam de la interviu fara sa fi castigat nimic. N-am aflat nimic despre un job care ar fi putut sa deschida o usa pe care pana atunci nu o observasem, n-am oferit si nu am primit nimic. Si totul din vina celuilalt. Oare?

Faptul ca am ajuns la un anumit moment in cariera in care toate caile par batatorite, banale, neinteresante nu este vina celui din fata noastra care pune intrebarile si nici a celor cu care lucram in fiecare zi la birou. Este vina oglinzii si a unui viciu de auto-cunoastere.

Oglinzile imbatranesc, se stie, imaginile ajung sa fie distorsionate. De unde si alegerile neinspirate, neinformate si adesea nefericite pe care le facem cand ne propunem sau impunem o schimbare.

Cum ar fi sa renuntam la oglinzi? Sa ascultam si sa raspundem, sa invatam sa intrebam si sa alegem stiind si nu doar imaginandu-ne lucruri despre reala sau presupusa noastra valoare.

Cred ca nici nu realizam cat de multe lucruri facem din cauza presiunii sociale. Ce mi se pare mai dificil de inteles este faptul ca sunt prea multe situatii in care deciziile de schimbare a traiectoriei de cariera, sau a angajatorului prezent, pot fi luate in functie de parerea altora.  Sau de cat de buna pare sa fie in ochii celorlati miscarea ta.

In urma cu aproape un an, am trait experienta interesanta a unei candidate care, nu parea sa aiba nici o motivatie pentru a face schimbarea. Si totusi isi dorea sa caute…. altceva. La intrebarile din ce in ce mai clare, raspunsurile ramaneau la fel de neclare.

Ce vrei sa faci? R: Cam acelasi lucru, doar intr-o organizatie mai interesanta, cu mai multe provocari.

Ce inseamna o organizatie mai interesanta? R: cu mai multe posibilitati de dezvoltare si provocari.

Ce intelegi prin provocari? R: mai multe proiecte interesante, posibilitatea de avansare.

Aici unde esti ai incercat sa cauti o posibilitate de avansare? R: nu chiar, n-am discutat cu nimeni, dar nici nu mi-a fost propusa.

Dar ai mentionat sau ai demonstrat cumva ca te-ar interesa? R: nu chiar.

Am cedat spre final si am intrebat direct. Nu inteleg, ce te determina de fapt sa te gandesti la o schimbare? Si a venit raspunsul….toata lumea din jurul meu s-a tot mutat dintr-un loc in altul, toti ma intreaba eu de ce nu schimb.

Daca stau stramb si incerc sa gandesc drept, as spune ca am trait sa vad si momentul in care ceilalti reprezinta sursa principala a motivatiei. Uneori ei par sa fie cei care ne ajuta sa traim, ei sunt cei ne fac sa ne mobilizam in fiecare zi pe drumul catre o companie unde nu imi place cum ma simt, dar are un nume puternic, facand un job pe care il urasc cu pasiune, dar suna bine si beneficiind de un pachet de beneficii din care nu folosesc nici jumatate, dar sunt invidiat de majoritatea prietenilor….

Sa avem doar grija ce ne dorim, s-ar putea sa obtinem si atunci, intrebati-i pe ceilalti cum iesiti din situatia asta. Probabil ei stiu mai bine….