Dupa intoarcerea din lunga excursie de la Maastricht despre care va voi povesti curand, am revenit in plin sezon de evenimente. Asa se face ca saptamina trecuta am participat la WOW2011, adica la editia de anul acesta a evenimentului Women on Web, organizata de Cristian Manafu si Evensys cu sprijinul Activia.

Din pacate n-am reusit sa fiu prezenta decat partial la prima parte, fiind ultima zi de scoala m-am retras la timp cat sa imi vad de fapt de meseria de baza:-). Am plecat din sala la scurt timp dupa ce incepuse prezentarea lui Vlad Stan, care, cu aceasi energie debordanta care de obicei, vorbea despre noul sau proiect Business Design Academy.

Gasiti insa aici la Ruxandra un rezumat al prezentarilor, care zic eu ca merita citit. Cert este ca mi s-a parut un alt ton fata de evenimentul de anul trecut, in care senzatia mea a fost aceea ca multe dintre mesaje s-au concentrat pe motivele pentru care sunt atat de putine femei active in mediul online. Anul acesta s-a vorbit mai putin despre motive si s-au dat exemple despre proiecte care functioneaza si modalitati prin care mediul online poate ajuta proiectele offline.

Una dintre bucuriile mele ca urmare a participarii la acest eveniment a fost ocazia de a o cunoaste personal pe Sandra Pralong, a carei carte “De ce m-am intors in Romania” o citesc cu mare placere. Cartea, pe care v-o sugerez, include povestile multor romani care au decis sa revina acasa, dupa ani de zile petrecuti departe de tara.  Subiectul intoarcerii acasa este unul drag mie, desi foarte controversat, parerile din carte de fapt confirma acest lucru precum si diferentele de perceptie la intoarcerea acasa. Insa, in ciuda acestora, raman in minte cu visul de a putea ajuta la un moment dat la integrarea mai usoara a celor pentru care Romania este o tara in care se vor simti straini inainte de a se simti acasa, altfel decat si-au imaginat ca va fi.

Pentru ca eu cred ca exista cel putin doua Romanii, iar cea in care se intorc nu este cea in care traim majoritatea dintre noi. Adica aceea in care exista suficiente exemple cum au fost cele de la #wow11 sau cum sunt cele pe care le-am strans sub umbrela “CareerRenegade”si in care vestile pot suna a Romania Pozitiva, nu numai cea cinica si excesiv de rationala, in care exista comunitati gen Ropot, in care se intampla Plantam Fapte Bune sau Let’s Do it Romania. Si astea sunt doar cateva dintre exemplele pe care am bucuria sa le vad in jurul meu.

Nu cu mult timp in urma vorbeam cu unul dintre oamenii care au o mare vechime in piata de training din Romania, care ma intreba care este explicatia pe care o dau faptului ca sunt o multime de oameni din pozitii de management in jurul lui care s-au aruncat brusc in piata, fara sa aiba nici un fel de rezerva financiara, sau alta oferta, macar potentiala,  in buzunar la momentul in care au luat decizia de a demisiona.

Nu stiu sigur care este raspunsul pentru toti acestia insa din discutiile avute cu o multime de manageri in ultimele luni, mi-as putea imagina urmatoarele scenarii:

– presiunea existenta in aceasta perioada nu a adus la suprafata calitatile celor cu care lucra, dimpotriva, a adus la lumina un tip de comportament cu care nu se identifica

– exista deja o nemultumire vizavi de angajatorul sau jobul actual instalata inaintea crizei, ceea ce a dus la reducerea disponibilitatii de a face un efort suplimentar care a fost atat de necesar in toata aceasta perioada

– evolutia profesionala presupune trecerea anilor care duc automat si catre o evolutie emotionala si o regandire a valorilor si a ordinii prioritatilor in viata

– au simtit nevoia unei perioade linistite in care sa petreaca mai mult timp cu sine si sa isi evalueze pasii urmatori si planul personal de dezvoltare pentru urmatorii ani

– au fost nevoiti sa se arunce in gol, fara sa dezvaluie motive concrete cercului de cunoscuti, si n-au decat optiunea de a se adapta unei asemenea intalmplari.

Astea sunt presupunerile mele. Voi ce alte motive credeti ca ar putea determina o asemenea miscare?

Fac ceea ce este potrivit pentru mine sau ar trebui sa schimb directia? Este o intrebare frecventa in mintea profesionistului senior, care a petrecut deja 10 ani intr-o cariera si o profesie pe care le-a ales mai degraba conjunctural.

Cum pot explora alte optiuni? Cum imi raspund la aceasta intrebare? Pornesc pe calea terifianta a chestionarii proprii si a cautarii altui drum?

Perspectiva poate fi terifianta, ar insemna sa constat ca nu sunt in directia potrivita, dar nici nu stiu care ar fi aceea, sa accept faptul ca urmeaza o perioada neclara in care imi voi pune la bataie toata vointa pentru a ma tine pe linia de plutire, fara sa stiu daca aceasta calatorie nu ma va aduce la loc in acelasi punct.

Persoanele aflate in apropierea noastra, cercul de cunoscuti, nu ne pot ajuta. Propria lor rezistenta la schimbare, inclusiv schimbarea noastra, este inca o piedica in calea propriei reinventari.

Iar reinventarea este una mai profunda decat pare, este o cautare a unei povesti despre sine, care sa capete sens in primul rand in ochii nostrii, pentru ca apoi sa aiba sens si pentru cei din jurul nostru.

Invatam cine suntem doar pe terenul de lupta, nu pe margine si nu doar privind inspre sine. Doar incercand noi activitati, intrand in noi cercuri, gasind modele si ajustandu-ne povestea despre sine pe masura ce o spunem celorlalti. Totul se intampla in actiune, atunci cand reusim sa iesim din mintea noastra si sa actionam.

N-am spus suficient de des cat de utila este lectura cartii Herminiei Ibarra – Working Identity. Trecand printr-o tranzitie majora si vazand tranzitiile celor din jurul meu, mi-am dat seama citind-o cat de multa dreptate are si cat de multe similitudini exista in modul in care reactionam in schimbare.

Etapele au fost aceleasi, pentru mine, pentru altii si pentru multi dintre cei descrisi in carte:

- auto analiza dusa pina la blocaj (analysis paralysis)

- indoiala de sine

- temerea de a confrunta lumea “de afara“

- inceputul timid de a pasi in afara zonei cunoscute

- explicatiile oferite celor din jur care nu intelegeau incotro si concret cum

- placerea de a intalni oameni noi si care gandesc diferit

- increderea ca exista o cale si ca pornind cu pasi mici pe o directie care se ajusteaza in timp ce mergi vei gasi drumul in care te regasesti

- descoperirea celor care au trecut prin etape similare si care au pasit deja intr-o noua viata. Si aici gasiti doar cateva exemple.

In etapele astea te simti ca in ochiul uraganului, insa dupa aceea sigur se arata soarele. Doar ca tinde sa fie pretentios, se arata doar daca ai avut curajul sa infrunti furtuna. Tu cum ai facut pasul de la gand la actiune?

De 17 ani am ajuns in situatii in care am cunoscut diversi profesionisti in etape diferite din carierele lor, de la nivelul de incepator, i-am vazut pe unii stabilindu-si niste planuri de cariera foarte indraznete si reusind sa le atinga in ceva ani, pe altii esuand sau pierzandu-se pe parcurs.

Ce mi se pare foarte interesant insa este ca de la un moment dat, exista niste similitudini in modul de abordare al problemelor, al dezvoltarii lor profesionale, un pattern de a-si alege si de a-si parasi angajatorii.  Saptaminile trecute am avut cateva intalniri cu oameni formati in vanzari, foarte competitivi, dornici sa obtina rezultate si inca sa demonstreze, sa se ia in permanenta la intrecere cu sine.

Surpriza a venit in momentul in care am aflat ca exista pentru prima data, dupa 10-12-15 ani de activitate, o zona de nemultumire, de dezechilibru, care vine chiar din intrecerea permanenta care maninca mult din timpul personal. M-as fi asteptat sa existe o mai mare disponibilitate de a se opri si intreba cu adevarat care este directia potrivita si ce doreste de fapt omul din spatele
rolului social. Din pacate solutia gasita era aceeasi, si aici nu ma mir, aplicam acelasi model cu care ne-am obisnuit. Cand incepe sa se simta tensiunea fugim catre tarmuri aparent mai insorite:-). Dar ce facem totusi cand incepe sa devina evident ca fuga catre altceva nu face decat sa repete acelasi scenariu la infinit, iar peste 3-5-7 ani vom trai aceeasi insatisfactie, doar poate mai acut.

Si nu ma pot opri sa nu arunc pe masa provocarea lui Tony Robbins :”Haide sa dam timpul inainte, 3 ani, 5 ani – 10 ani. Sa ne imaginam te uiti in oglinda la tine stiind ca acum, azi aveai ocazia sa schimbi modul in care faci lucrurile, in care iei deciziile, ai fi putut sa te lamuresti cu si despre tine si ce vrei sa faci cu adevarat. Gandeste-te ca ai ales sa n-o faci din teama, comoditate, presiune sociala, etc. Cum te vei simti uitandu-te la tine in oglinda si realizand cate nu ai facut, simitit, creat in acest interval?”

Cred ca intrebarea asta e valoroasa in asemenea momente, cand inca relatia noastra cu timpul ramas este ambivalenta, stim ca a trecut mult, dar pare sa mai fie.  Si imi amintesc pe de alta parte ca poate fi valabil si scenariul din Ziua Cartitei, sunt lectii pe care poate le putem invata doar daca le repetam la infinit. Dar daca totusi nu e asa?

Saptamina aceasta voi avea din nou bucuria de a vizita Timisoara pentru a participa la un eveniment in care am onoarea de a vorbi alaturi de oameni ale caror rezultate vorbesc de la sine despre lectiile pe care le putem invata de la fiecare dintre ei.

Acest prim eveniment de anul acesta dintr-o serie de 4 evenimente Business Days va cuprinde o serie de 4 conferinte, 12 workshopuri si o suita de 34 de speakeri de top: antreprenori de success din mediul de afaceri local si national, top manageri de elita, specialisti renumiti, traineri de succes si speakeri motivationali.

Va fi o ocazie buna de a cunoaste oameni noi, de a discuta despre preocuparile de business si modul in care aleg fiecare dintre ei sa priveasca viitorul, sau de a primi autograf pe cea mai recenta dintre cartile despre antreprenoriat scrise in Romania.

Cateva dintre motivele pentru care cred ca invitatia este una valoroasa, le gasiti si aici. Va asteptam!

Ar fi simpu sa fie asa. Mi-am propus o schimbare, stau putin si ma gandesc, validez cu cativa cunoscuti ideile mele si gata. Am pornit pe o noua directie.

Teoria asta tinde sa fie valabila doar in spectacolele de magie, in realitate, etapa de hocus pocus poate dura cativa ani.

Atunci cand iti pregatesti casa de un nou an incepi cu curatenia. Arunci tot ceea ce nu iti mai este de folos, ca sa poti face loc noului. In termeni de cariera asta se traduce prin a renunta la potentialele identitati pe care credeai ca le vei avea la un moment dat, si in care ai investit timp si energie pina in prezent.

Initial nu renunti la vechi, pentru ca atasarea emotionala de acesta este inca mare, incepi doar prin a introduce noul.  Si exista o perioada in care vechiul si noul traiesc impreuna in tine, pina cand, natural, incep sa creeze conflicte, interioare si nu numai. Lupta interna atunci este in jurul ideilor vechi, a lucrurilor luate de bune si a presupunerilor despre cum functioneaza lumea, versus noua viziune.

Citeste continuarea

Fac ceea ce este potrivit pentru mine sau ar trebui sa schimb directia? Este o intrebare frecventa in mintea profesionistului senior, care a petrecut deja 10 ani intr-o cariera si o profesie pe care le-a ales mai degraba conjunctural.

Revine foarte des in discutiile pe care le am in ultima perioada si recunosc nevoia de a vorbi si a valida indoielile:-), dar mai ales nevoia de a intelege ca un asemenea proces este de durata, si nu e ca o boala care “trece” dupa cateva luni daca ii aplici tratamentul potrivit.

Ce fac gresit de nu gasesc solutia? E normal sa dureze asa de mult? Mai tii minte ca vorbeam despre asta acum un an? Cum pot explora alte optiuni? Cum imi raspund la aceasta intrebare? Pornesc pe calea infricosatoare a chestionarii proprii si a cautarii altui drum?

Perspectiva poate fi terifianta, ar insemna sa constat ca nu sunt in directia potrivita, dar nici nu stiu care ar fi aceea, sa accept faptul ca urmeaza o perioada neclara in care imi voi pune la bataie toata vointa pentru a ma tine pe linia de plutire, fara sa stiu daca aceasta calatorie nu ma va aduce la loc in acelasi punct.

Citeste continuarea

Nu, titlul nu-mi apartine, este doar traducerea lucrarii sociologului Mark Granovetter, realizata inca din anii 70, in care a analizat care a fost sursa ofertelor de job pentru cei care au participat in aceasta cercetare. Concluzia surprinzatoare a fost ca ele nu vin de la cercul apropiat de cunostinte, ci de la cei cu care ne vedem mai rar, dar cu care suntem in legatura, “the weak ties”.

Si asta poate oferi celor care cautau o explicatie stiintifica, argumentul ideal pentru a intege utilitatea crearii unei retele de contacte, mai ales in cautarea unui job, dar nu numai. Intrebarea care vine natural este, de ce oare. Raspunsul cel mai la indemana este faptul ca se invart in cercuri si intre idei cu care noi nu avem de-a face in mod regulat. Pur si simplu au o expunere la informatii diferite de ale noastre, ceea ce creste probabilitatea ca oportunitatile de care ei stiu sa nu ne fie cunoscute. In plus, asa cum noi incercam sa construim relatii incepind prin a oferi, acelasi lucru il pot face si ei.

Buuun, sa spunem ca ne-am convins. Si totusi de unde incepem. Saptamanile trecute discutam cu o prietena, care face consultanta de management, despre o diagrama care te ajuta sa pui aceste contacte in locul potrivit, in functie de frecventa interactiunii cu ele, in asa fel incat sa poti identifica in reteaua ta de contacte acele “weak ties”.

Trimit CVuri, nu sunt sunat, nu mi se raspunde la email, aplicatia mea nici macar n-a fost citita, n-am primit nici un raspuns de confirmare, nu am fost invitat la nici un interviu in ultima luna. Ce ma fac? Oare incotro sa ma mai indrept? Nimeni nu pare sa aiba o solutie. Peste tot este la fel, nimeni nu angajeaza. Am vorbit cu toata lumea cu care puteam vorbi, nu apare nici o oferta!

Trebuie sa fim la un anumit nivel in cariera, pentru a apela la o agentie de recrutare?
M-ar interesa raspunsul doamnei Uceanu, dar nu numai, in caz ca ati trait experienta asta chiar v-as ruga sa imi ziceti. Prima data si singura cand am apelat la o agentie de recrutare nu aveam f multa experienta ca angajat. Mi-au lasat senzatia ca nici nu mi-au bagat in seama CV-ul pt ca nu am primit niciun feedback de la ei si precizez ca nu era o companie de HR specializata doar pe un anumit tip de oameni. Intrebarea e: cand e cel mai bine sa apelam la ei si cum sa procedam ca sa si primim un feedback din partea lor? Multumesc.

Agentiile de recrutare sunt si ele specializate pe anumite domenii si/sau nivele de experienta, veti gasi destul de multe agentii care plaseaza in special proaspeti absolventi sau persoane cu mai putina experienta, cum de asemenea veti putea gasi companii specializate in recrutarea pentru posturi de management. Nu am trait asa ceva din perspectiva candidatului, insa am lucrat intr-o companie de recrutare in ultimii 16 ani.