“For too long we have been dreaming a dream from which we are now waking up; the dream that you just improve the socio-economic status of people, everything will be OK, people will become happy. The truth is that as the struggle for survival has subsided, the question has emerged: survival for what? Even more people today have the means to live, but no meaning to live for.” – Victor Frankl, Man’s Search for Meaning

Scriam intr-un post anterior despre Ce vreau, iar una dintre optiunile exprimate acolo era aceea de a incepe cautarea de la noi. Inainte de a merge catre ceilalti fara a avea un plan real de actiune.  Una dintre explorarile cele mai valoroase si in acelasi timp dificil de facut este aceea a dorintelor ascunse sub norme si obisnuinte sociale.

Iata mai jos cateva sugestii de intrebari care ne pot ajuta pe acest drum al explorarii tipurilor de activitate care ne dau sens:

- Ce parti din activitatea ta prezenta iti fac cu adevarat placere? La job sau in afara lui?

- Ce tipuri de actiuni iti ies bine natural?

- Ce visezi sa faci?

- Care sunt cele mai mari succese pe care le-ai avut pina acum (percepute de tine ca succese, nu de ceilalti)?

- Care sunt tipurile de probleme de care te-ai lovit constant, la intervale diferite de timp?

- Care sunt cele mai importante lectii pe care le-ai invatat in viata? Cum?

- Ce ai face daca nu ti-ar fi frica ca ai putea esua?

Explorarea este primul pas, urmeaza si altii, insa cu siguranta a te repezi intr-o anumita directie strict dupa acest pas nu este o solutie buna. Dupa ce reusesti sa iti raspunzi cu adevarat la aceste intrebari, potentialele solutii merita validate si cu cei din jurul tau, cei care te cunosc bine si te-ar putea ajuta in acest demers. Si abia la final aplicam din nou filtrul realitatii, asta e pasul cel mai simplu, avand in vedere cat de obisnuiti suntem cu el.

Marea mea sursa de inspiratie sunt oamenii cu care ma intalnesc zilnic. Si, din fericire, plec din majoritatea intalnirilor putin mai bogata, cu cateva idei in plus la care sa ma gandesc si perspective noi asupra carora poate n-am zabovit suficient pina atunci.

Subiectul comun al intalnirilor mele de zilele acestea a fost, ce vreau de fapt. Sub tema, mai degraba comuna, a cautarii altui job, adevarata cautare pare sa stea bine ascunsa.  Pentru ca majoritatea celor cu care m-am vazut sunt oameni care si-au construit pina acum o cariera de succes, care au trecut de etapele pe care le-au putut proiecta pentru sine in perioada adolescentei sau in perioada studiilor universitare, al caror stres nu este neaparat legat de sustinerea financiara, ci mai degraba de gasirea unui sens.

De cele mai multe ori, primul gand atunci cand discomfortul incepe sa se faca simtit este….ceva este in neregula la jobul actual, vreau altceva. Dar ce? Pai hai sa vedem oare ce se poate. Si incep cautarea, direct in afara lor. Si aici mi se pare bifurcatia inselatoare, care determina in scurt timp reintoarcerea in acelasi punct al pornirii.  De fapt EU ce vreau?

As putea urmari:

- stabilitate financiara pe termen scurt, urmatorii 1-2 ani imi propun sa oferi siguranta familiei mele;

- un alt job in acelasi domeniu, insa mai bine platit;

- schimbarea domeniului de activitate, dar sa imi folosesc experienta de pina acum;

- un alt mediu de lucru, un alt tip de relatie cu seful meu si un nivel diferit de independenta in luarea deciziilor si implementarea acestora;

- sa regasesc un sens in ceea ce fac si sa imi amintesc ce visam candva ca voi face, doar pentru ca lucrul respectiv imi da energie oricand si in orice mediu;

- o combinatie intre toate acestea, insa chiar si asa, intre ele trebuie sa existe o prioritate.

De ce vorbesc despre prioritati si plan? Pentru ca modul in care decurge cautarea ulterior depinde foarte mult de acest plan initial.

Am sau nu un job in acest moment? Daca da, planul poate include un traseu mai lung, imi pot permite sa fac aceasta explorare a optiunilor. Voi reveni intr-o postare curand cu cateva idei care ar putea ghida aceasta explorare interioara atat de valoroasa.

Nu am un job, siguranta financiara a familiei mele depinde de asta, nu imi pot permite riscuri, planul este unul diferit. Incerc sa ma uit strict la avantajele competitive pe care le am, intr-o piata care pune accent pe aceste avantaje, si imi concentrez cautarea pe acele surse si canale de cautare care ma pot duce in acea directie. Ideal ar fi sa imi definesc si limitele de compromis pe care le pot sustine, cat de jos pot merge cu nivelul salariului dorit, cu nivelul pozitiei,  si cum imi pot afecta aceste compromisuri traiectoria profesionala ulterioara.

“Don’t look to become a person of success, look instead to become a person of value.”- Albert Einstein

Dar as vrea sa incercati sa ma convingeti. Imi place discutia, imi place furtuna de idei, imi place sa am ocazia sa (va) contrazic si sa demonstrez si celorlalti ca vad lucrurile mai bine decat sunt ele in realitate. Imi place sa am ocazia sa ii fac pe ceilalti sa constate cu ocazia asta cat de bine gandesc, cat de inteligent sunt si ce capacitate de analiza am.

Probabil ca nu sunt singura care a intalnit tipologia aceasta. Prima reactie este aceea de a te implica, a doua poate fi similara, incerci totusi sa convingi ca nu este asa, daca esti chiar mai dornic sa ajuti, chiar faci ceva care i-ar putea demonstra persoanei respective contrariul. Dar totusi nu. Nimic nu pare sa functioneze. Dar functioneaza descarcarea bateriilor tale, a celui care incearca cu toata forta sa ajute, sa sustina, sa traga de altcineva inainte.

Am avut de curand discutia asta cu un alt coach de cariera, care imi impartasea temerile vizavi de lipsa de actiune a unora dintre clientii cu care a colaborat. Si ce poti face intr-o asemenea situatie de fapt? Intr-o discutie de coaching, poti incerca sa afli care este de fapt temerea care blocheaza actiunea. In exemplul dat chiar aici a fost solutia, si lucrurile s-au deblocat, din fericire, cu ajutorul coach-ului.

Citeste continuarea

Va spuneam ca am revenit de curand dintr-un concediu petrecut la schi. Nu sunt o pasionata a sportului, iar performantele mele in acest domeniu nu sunt demne de lauda, insa a invata sa schiez a fost o lupta cu mine si cu fricile mele,  lupta care sunt convinsa ca nu s-a incheiat inca, desi am reusit sa depasesc cateva etape ale ei.

Intamplator sau nu, cartea pe care am citit-o in aceasta perioada si care s-a potrivit foarte bine contextului, se numeste “The Dip” si este scrisa de Seth Godin. Este o carte care incearca sa explice de ce uneori a renunta poate fi o strategie de succes, iar a insista atunci cand lucrurile devin inconfortabil de dificile face parte din acelasi registru.

Pentru ca de fapt capacitatea de a continua atunci cand este inconfortabil, este cea care iti poate asigura succesul si cea care, in acelasi timp, te obliga sa renunti, la multe alte lucruri care nu duc nicaieri, pentru a te putea concentra pe cel care are mai mari sanse sa devina un succes.

Citeste continuarea

Am primit de multe ori in ultima perioada intrebari legate de modul in care ar trebui sa decurga un interviu cu o companie de recrutare. Cum as putea sa ma pregatesc? Oare ce ma intreaba? Cand sa ma astept la un raspuns?

Cum ma pot pregati?

Incercand sa inteleg putin cine este compania pe care o reprezinta respectivul Recruiter, este o companie de recrutare, una de head hunting, au reputatie buna pe piata, stiu pe cineva care a mai fost la interviu la ei, am de la cine cere o opinie. Apoi, pregatirea e clasica,  ca pentru orice interviu, ar fi ideal sa incerc sa imi pun in ordine putin ideile, ce am facut, cu ce rezultate, care sunt proiectele cele mai relevante pentru mine, care au fost momentele cele mai dificile si realizarile de care sunt cel mai mandru.

Citeste continuarea

Daca tot am vorbit despre lucruri serioase pe un ton grav, si pentru ca eu inca am starea de spirit specifica concediului recent incheiat, m-am gandit sa va descretesc putin fruntile:-)

In cartea sa “The Consolations of Philosophy”, Alain de Botton face un demers ingenios si cu o aplicabilitate imediata in tot ceea ce inseamna alegeri si pozitionari in viata… si, de ce nu, in cariera. Incearca sa ne invete cum ne putem consola/ obisnui cu anumite stari de fapt mai putin placute cu ajutorul… filosofiei.

Primul capitol este dedicat impacarii cu lipsa de popularitate. Si exemplul pe care il da ca sa ilustreze acest efort este cel al lui Socrate.

Citeste continuarea

In engleza nonsensul notiunii este si mai evident. Work/life balance. Adica, daca intelegem bine, atunci cand muncim nu traim?

In romana, lucrurile sunt mai indulcite. Avem 2 vieti. Traim o poveste gen Dr. Jekyll and Mr. Hyde. Ne trezim dimineata si ne punem o masca si un strai… de munca. La ora 18.00 iesim pe usa biroului si schimbam costumatia si machiajul. Oare?

De curand discutam cu cineva care in timpul zilei lucreaza intr-o companie multinationala, pe o pozitie de maxima responsabilitate, iar noaptea isi hraneste pasiunea de a scrie, de a crea… pe internet. O combinatie aparent ciudata, dar destul de des intalnita in ultima vreme. Care este, pentru o astfel de persoana, viata personala si viata profesionala? Cand munceste si cand nu?

Citeste continuarea

In ultima vreme am vorbit destul de mult despre Daniel Pink si despre Motivatia 3.0. Dincolo de charisma lui Pink si de argumentele stiintifice pe care le aduce pentru a-si sustine teoria, e firesc sa ne punem problema: oare eu unde sunt? Am in clipa de fata ceea ce el numeste autonomy, mastery & purpose? Cateodata raspunsul este evident, dar de multe ori el trebuie cautat, trebuie “recunoscut”, sau acceptat.

Azi va propun sa ne gandim la prima dintre aceste dimensiuni, la autonomie.

In opinia lui Dan Pink, autonomia este unul dintre cei trei motivatori intrinseci care ii ajuta pe indivizi sa performeze cu succes in activitatile care necesita un grad de creativitate crescut.

Citeste continuarea

Haideti sa recunoastem. Retele sociale vor fi prin preajma de acum inainte destul de mult timp incat sa nu ne mai permita sa le ignoram. Linkedin, Facebook, Twitter.

Despre Linkedin am mai vorbit si ati vazut deja rezultatele studiului despre utilizarea lui in Romania. Facebook si Twitter sunt subiecte mult prea ample pentru a le putea trata intr-un singur comentariu. Ceea ce insa au comun aceste retele sunt… conexiunile. In Linkedin se numesc chiar asa, Connections (conexiuni), in Facebook vorbim despre prieteni, in Twitter despre “followers”.

Si peste tot auzim despre cat de important este sa ai cat mai multe conexiuni. Asa creste reteaua si atunci cand ai o retea cat mai mare… Ce se intampla? La inceput nu se intampla decat atat: ai o retea mai mare… decat ce aveai inainte. Si aici intervine diferenta de abordare/ intelegere, spuneti-i cum vreti si crudul adevar:

Daca ai conexiuni nu inseamna neaparat ca esti conectat.

Citeste continuarea